Discovery

Trecuta prin 25+ ani. Suna bine 25+ ani. La fel de vag precum e meniul de la Bibi. Adica, stiti voi, totul e relativ, discutabil negociabil. Cati ani ai? Cine intreaba?

Am un metru si-o foaie si compensez cu argumente verbale.

Anyway. Cafea. La prima ora a diminetii, altfel nu functionez.

Apoi trezesc monitorul, ca sa fiu sigura ca lumea mea on-line nu s-a prabusit, sprijinita cu incredere pe cateva bloguri pe care le urmaresc, twitter, ceva ziare de stiri, de la care ajung invariabil pe youtube&co. Mailul nu-l verific. A ajuns precum cutia postala. La 13-15 ani asteptam scrisori. Acum vin doar facturi. Asa ca o verific o data pe luna.

Ma preocupa multe lucruri. De fapt, fa-ma curioasa in privinta alternativelor ecologice pe care le ai cand te gandesti sa construiesti o casa (locuiesc intr-un apartament de doua camere, foarte aproape de inima capitalei si daca m-ai izola la casa, fara praf si poluare citadina, in doua saptamani as urla la stele noaptea) si probabil ca voi incepe sa ma interesez imediat. I mean, nah… e fain sa afli lucruri. Si imi place sa ma inconjur de oameni de la care am ce invata, chiar daca se lasa cu contradictii si sange.  Supar lumea. Dar stiu sa-i si impac.

Ia-mi internetul, masina si mobilul si poti sa ma impusti in cap.

Din aceeasi categorie: pasaportul, cele 90 de perechi de pantofi, stiloul cu cerneala, aparatul/le foto dslr, cardurile, cartile, amintirile, ochelarii de citit, sterge-mi muzica de pe calculator, leaga-ma de un desktop, suna-ma din 10 in 10 minute, distruge-mi cariera, lasa-ma fara prieteni, nu-mi da voie sa-mi cumpar frezii, obliga-ma sa gatesc si sa folosesc diacritice, ia-mi casa, placa de snowboard, my tech-toys. Makes sense, right?

Orasul preferat? New York. Its in my f*** blood.

Am calatorit atat de mult si tot nu m-as satura. Atata timp cat am unde sa ma intorc sau unde sa ma duc acasa. Altfel as fi ca tiganu’ cu cortu’. Si control freaku’ din mine n-ar dormi impacat.

Am vrut pe rand sa ma fac: doctor (9 ani), arhitect sau designer ( pana pe la 15 ani), jurnalist/scriitor (pana pe la 17). Am cochetat cu IT’ul dar era prea tarziu. Am devenit economist, mi-am luat un MBA, un doctorat si de vara asta un carnet de student pe care scrie UNArte – sectia Foto-Video. Imi place la nebunie ceea ce fac. I mean… I LOVE it.

Familia mea este mama. Inexorabila, inepuizabila, superba, activa, incredibila, maiestuoasa, uimitoarea, sensibila, buna, scorpia, atehnica, leoaica, pestele, absolut uluitoarea mea mama. Ne iubim intens. Suntem o echipa. Familia mea sunt prietenii. Pentru care as alerga in miez de noapte daca ar avea nevoie, fata de care gresesc si ma iarta, cei ce ma critica constructiv si in particular, cei fata de care am curajul sa plang. Impartim cafea, bune, rele, viata de zi cu zi, ne vedem mai rar sau mai des, sunt diferiti, aproape sau la mii de mile departare. N-am standarde de inaltime, distanta, piticime, culoare, religie, sex. Dar am standarde.

Viata ma schimba, greselile mele ma schimba. Cateodata constiinta mea isi ia vacanta si doarme. O zi, o luna, doi ani, irelevant. Intotdeauna ma trezesc. Sper eu, mai buna.

Let’s blog